La data de 20 iulie, membrii grupului de viitori antreprenori din Sfântu Gheorghe au sporit cunoștințele cu un nou curs antreprenorial. Locul de desfășurare a cursului a fost sediul Camerei de Comerț și Industrie a județului Covasna, dar de data aceasta, prezentatorul a fost Mihai Căprioară, care a prezentat concepte noi pentru participanții cursului. În cursul zilei de vineri,  membrii grupului au făcut cunoștință cu filozofia corporativă, cu conceptul viziunii și conceptul misiunii.

Ziua a început cu o introducere teoretică, unde Mihai Căprioară a explicat că filozofia corporativă este un concept clar definit, care cuprinde toate activitățile companiei. Această filozofie este răspunsul la întrebarea “Cum gândește compania despre lumea din jurul ei, despre mediul ei restrâns și mai larg, respectiv relațiile și nevoile acestora?”. După aceseta a fost vorba despre viziunea care stabilește o stare viitoare a companiei. La sfârșit a fost vorba despre misiunea companiei, unde cursanții au aflat că acest lucru de fapt este lucrul pe care o companie dorește să-și realizeze într-un anumit interval de timp.

După partea teoretică accentul a fost pus pe partea practică. Fiecare participant a trebuit să întocmească politica, viziunea și misiunea viitoarei firme proiectate, după care, fiecare dintre ei a trebuit să prezinte ce a întocmit. Potrivit participanților, acesta a fost un lucru dificil, deoarece trebuia să anticipeze unde și cum vor să-și vadă firma după 5 ani. Totodată au afirmat unanim că a fost de folos pentru ei, deoarece cu privire la viitorul firmei lor și la faptul că unde ar trebui să ajungă firma în decursul anilor, există deja un plan.

Comments